Publicitate Indoor – Elevate

 
Prima Pagină » Despre Noi

Elevate este agenţie de publicitate indoor specializată pe publicitate în lift şi în spaţii apropiate de mediul intim al consumatorilor. Înfiinţată în aprilie 2005, Elevate este în permanentă evoluţie datorită inovării constante şi a energiei echipei.

Elevate a fost concepută pentru a oferi servicii specializate de reclamă în lift prin valorificarea acestui mediu nou de expunere, mediu în care publicul, de multe ori, nu face altceva decât să citească instrucţiunile de utilizare sau numărul etajelor pe care le parcurge.

În opinia noastră, liftul reprezintă în acest moment singurul mijloc media în care o companie sau o marcă poate avea o comunicare intimă cu un potenţial client. Aici, compania poate vorbi direct unui potenţial consumator, fără ca mesajul comunicat să fie bruiat de articolele dintr-un ziar sau de zgomotul şi claxoanele de pe stradă.

Timpul alocat unei călătorii este între 30 şi 80 de secunde, cu o medie de 4 călătorii pe zi. Intervalul de timp este ideal pentru expunerea la o reclamă, fapt la care se adaugă şi lipsa altor stimuli auditivi sau vizuali.

Reclama specifică acestui suport media este de tip  VCTH (Very Close To Home) – un concept propriu de advertising dezvoltat pentru spaţiile de reclamă oferite de lifturile din blocuri.

În anul 2008, Elevate a reacţionat la nevoia companiilor de a se apropia de consumatorii nu numai în spaţiul intim din apropierea propriei locuinţe, ci şi in mediul în care ei îşi petrec majoritatea orelor din timpul zile – spaţiile office. Astfel, Elevate a înfiinţat serviciul Elevate Multimedia. Cu ajutorul ramelor şi ecranelor Elevate, advertiserii pot ajunge la consumatorii atât cu reclamele print, dar şi cu spoturi.

Reţeaua națională Elevate cuprinde spaţii media ce expun consumatorii la mesaje print în blocuri rezidenţiale  şi clădiri de birouri din Bucureşti şi alte 25 mari oraşe din ţară.